O imagine care nu-mi iese din minte

Eram copil, probabil începusem școala, dar nu depășisem clasele primare. Cel mult 10 ani aveam.

Iarnă geroasă, zăpadă mare. Eram la Vatra Dornei, spre sfârșitul vacanței. Tata era supărat, nervos. Mai târziu, în drum spre București, îi puneam întrebări despre mama și despre București, dar el îmi răspundea monosilabic. Nici nu m-a întrebat ce e cu vânătaia din barbă, care nu trecuse de tot până la venirea lui, așa cum sperasem.

Tata era medic. Își luase câteva zile libere de la spital, ca să vină să mă ia pe mine acasă și, cu ocazia asta, să-și mai vadă și el părinții. Bunica era bolnavă. Eu nu-mi dădeam seama cât de bolnavă, iar lui tata nu-i spunea nimic, la telefon. Ai mei sunau de două ori pe săptămână să vadă ce fac, iar eu mergeam cu bunica sau cu bunicul la Poștă pentru această importantă convorbire.

În dimineața aceea, eu eram cu sania. La un moment dat mi-a spus un copil din vecini că l-a văzut pe tata. M-am mirat că nu m-au chemat imediat acasă. Chiar nu știam ce să fac. Oare era nevoie de mine? Mi-era dor de tata, dar parcă m-aș mai fi dat o dată tocmai de sus, de la marginea pădurii, până în sat. Urcam aproape jumătate de oră trăgând săniile după noi. Am decis să fac o ultimă coborâre și pe urmă să mă întorc acasă.

Când am coborât, mă aștepta o vecină a bunicilor, tanti Ileana. M-a luat cu ea. Nu era nimeni acasă. Tata, bunica și bunicul, plecaseră toți undeva. Atunci nu mi-a spus unde, vecina aceea a bunicii mele, dar pe urmă am aflat că la spital. Foarte îngrijorat, tata vorbise cu șeful de post să-i ducă urgent cu mașina la Vatra Dornei. Se pare că acea grabă a lui i-a salvat viața bunicii mele, care dacă mai aștepta o zi s-ar fi trezit cu pancreasul perforat. Apple devices on the other hand are difficult and http://phonetrackingapps.com/ still requires a jailbreak

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *