România reală – românii fură și cred că e ok?

Nu-i așa că ne calcă pe nervi politicenii corupți? Nu-i așa că ne plângem că toți fură și nu le mai ajunge? Ne bucurăm când sunt luați la întrebări, când Justiția își face treaba, când sunt pedepsite hoțiile, delapidările și tot felul de abuzuri. Cu cât mai important și mai arogant a fost personajul la apogeul puterii sale, cu atât parcă este mai mare satisfacția noastră când aflăm că l-am prins cu ocaua mică. Adică, știam și noi foarte bine că nu se putea să obțină atâta putere, atâția bani și atâta influență cu mijloace curate.

Ce ne-am mai dori ca România să fie curată, nu? Să nu se mai fure, să nu se mai mintă și așa mai departe. Foarte bine ar fi, sunt total de acord. Dar hai să ne uităm două secunde la oamenii de pe stradă, la oameni ca mine și ca tine. Eu am trăit astăzi o situație și am auzit despre alte două, care m-au pus serios pe gânduri. Iar direcția în care am început să mă gândesc este că nu (doar) politicienii sunt de vină. Nu doar ei fură, mai precis. Toți furăm! Să mă explic…

1. Clientul care mă îndeamnă să fur poze de pe net

Am un client nou, căruia îi fac un website. Un WordPress simplu, un site prezentare cu câteva pagini si un slider pe homepage. În slider-ul respectiv am încărcat două imagini de stoc pe care le-am cumpărat de pe Dreamstime (clientul încă nu are pozele lui, pentru că nu a început business-ul). Și urmează discuția minunată de mai jos:

– Dar de ce sunt doar două poze în slider-ul ăsta? zice el.

– Păi, de ce nu? Vreți mai multe?

– Da, să punem vreo 6-7, sa fie mai bogat. Imagini cu oameni care fac xi și y (îmi dă exemple relevante pentru business-ul lui).

– Pune, dacă vreți, zic. Dar costă…

– Păi nu mi-ați spus că sunt incluse în preț?

– V-am spus că două-trei imagini vi le ofer în prețul site-ului, dar nu v-am spus că 6-7. Dacă doriți mai multe, trebuie să le plătiți separat, eu le cumpăr de pe site-uri de profil. Cu bani.

– Păi, de ce?

– Cum adică?

– Păi, uite cum fac eu! Eu caut pe Google: imagini cu x și y. Vezi? Uite câte sunt, asta de aici de exemplu e foarte bună!

– A, ok, zic eu. Interesantă imaginea, dar credeți că sunt mulți negri în România care participă la business-ul dvs.? (nu era o remarcă rasistă, chiar nu era cazul și un afro-american în imagine nu ar fi avut sens).

– Bine, dar mai sunt altele…

AM trecut prin probleme de rezoluție etc., după care am scurtat discuția și am tranșat-o așa:

– Știți, noi facem site-uri de 7-8 ani și avem o etică a muncii. Nu furăm imagini de pe net, le folosim pe ale noastre sau cumpărăm, legal, imagini profesioniste.

2. Șoferul care a furat mașina firmei

Mihaela este o prietenă foarte întreprinzătoare. A avut o afacere cu distribuție de mărfuri pentru mici magazine de cartier. Are ea însăși un astfel de magazin de cartier, care ocupă un apartament întreg la un parter de bloc. Mai face și ceva cu celule stem. Muncește zi și noapte, are un program infernal.

Pe vremea când făcea distribuție, ea și soțul ei aveau mai multe mașini. Pe două dintre ele le conduceau chiar ei. Pe altele le conduceau șoferi angajați. Unul din băieții ăștia a hotărât la un moment dat că lui nu-i mai place la patron, așa că a plecat. Cu tot cu mașină și cu marfa din ea.

L-au sunat, l-au amenințat, l-au căutat, în încercarea de a-și recupera mașina, că de la marfă își luaseră gândul. Băiatul respectiv a răspuns o vreme la telefon și a zis că se rezolvă. Pe urmă n-a mai răspuns. Într-o zi, oamenii noștri au descoperit, absolut întâmplător, mașina parcată pe o stradă. Au sunat Poliția să vină să o ridice și au demonstrat că e mașina lor. Au schimbat încuietorile ușilor și au luat chei noi.

3. Angajații Mihaelei

Șoferul care a furat mașina nu a fost un caz izolat. Mihaela a avut, de-a lungul timpului, mulți angajați la magazin. Îi schimbă tot la câteva luni.

– De ce? am întrebat-o chiar azi.

Știți ce mi-a răspuns?

– Pentru că fură de sting!

– Toți?

– TOȚI! La început le e puțin frică, dar după câteva luni fură de rup.

– Și cum merge magazinul?

– Magazinul merge foarte bine, ar produce chiar mult, dacă nu ar fi problema asta.

– Cât pierzi în fiecare lună pentru că te fură angajații?

– În jur de 2000 de lei.

Am rămas mască. Mihaela pierde 2000 de lei pe lună în condițiile în care și ea se duce de multe ori acolo și vinde. Are camere de supraveghere instalate. Degeaba. Acum se gândește să implementeze cumva un test lunar cu detectorul de minciuni. Nu știe dacă are valoare legală (chiar, vreun avocat pe-aici?) dar speră ca măcar să afle mai repede că are un hoț în magazin și să-l dea afară până nu fură prea mult.

Românii fură. Dar avem sau nu o problemă cu furatul?

După ce am plecat de la clientul meu și după întâlnirea cu Mihaela, trebuie să recunosc, eu însumi am furat de la Primăria București. Între două călătorii cu metroul, am mers și o stație cu un autobuz RATB fără să-mi mai cumpăr cartelă (între timp m-am căit promit să nu mai fac).

Așa că stau și mă întreb: oare sunt înconjurat din toate părțile de hoți? Pentru că pare să fie contagios.

Avem o problemă de mentalitate colectivă aici? Poate că românii consideră, în marea lor majoritate, că e ok să fure. Românii fură? Peste tot se întâmplă, fură și alții. Dar devine grav dacă ni se pare că e ok. În cazul ăsta, să nu-i mai înjurăm pe politicenii corupți care iau din banii Statului. Pentru că înjurăm doar din invidie…

pocket picking set

 

Pentru cine nu știe, aici aveți un set de pocket picking. Sursa imaginii. 🙂

Comments

comments

One comment on “România reală – românii fură și cred că e ok?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *